OMAGIU ADUS MEMORIEI ACTORULUI MIHAI CAFRIŢA

Mihai Cafriţa s-a născut la 27 august 1949, la Bacău. Viitorul actor şi teolog s-a stabilit din copilărie, cu părinţii, la Piatra-Neamţ. După absolvirea Liceului „Petru Rareş” (1968), a urmat I. A. T. C. (promoţia 1973, clasa profesorului Moni Ghelerter). La absolvire, a fost repartizat la teatrul din Satu Mare.
Ulterior a venit la Teatrul Tineretului, unde a evoluat artistic între anii 1974 şi 1983. Aici a realizat roluri de referinţă în piesele: „Zigger-Zagger”, „Slugă la doi stăpâni”, „Nevestele vesele din Windsor”, „Cuibul”, „Îmblânzirea scorpiei”, „Dragonul”.
Din 1985, va juca pe scena Teatrului „Lucia Sturza- Bulandra” din Bucureşti.
Din 1993, a frecventat cursurile Facultăţii de Teologie. Ulterior absolvirii, s-a călugărit si s-a retras la Mănăstirea Căldăruşani din judetul Ilfov, apoi a revenit în spectacole radiofonice cum sunt „Iisus Nazarineanul” (2004), „Prinţul lumii verzi” (2005), „Cerul pe pământ sau minunata, marea şi înfricoşătoarea sfântă dramă a cuvântului întrupat”, „Sfântul Ioan Gură de Aur – Ziditorul de suflete” (2010).
În decembrie 2022, Mihai cafrița a trecut Marele Prag, fiind înmormântat pe 15 decembrie, în cimitirul Calvin din București. Sursă de documentare: Constantin Tomşa, „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”