Marți, 9 iulie 2024, Consiliul Județean Neamț, sala „Calistrat Hogaș”, ora 19:00

Seară camerală

TRIO BUCUREŞTI

Soliști: MIRCEA LAZĂR (vioară)

ANTON NICULESCU (violoncel)

ANDREI LICAREŢ (pian)

 

Program:

Fr. Schubert – Trio în Si bemol major nr.1 op.99

1. Allegro moderato
2. Andante
3. Menuetto. Allegretto — Trio
4. Rondo. Allegretto

 

Arensky – Trio în re minor op.32

1. Allegro moderato
2. Scherzo. Allegro molto
3. Elegia. Adagio
4. Finale. Allegro non troppo

 

MIRCEA LAZĂR

Născut in 1982, a început să studieze vioara la vârsta de cinci ani în orașul său natal, Deva. La vârsta de treisprezece ani, și-a continuat pregătirea în București, cu profesoara Carmen Runceanu și maestrul Ștefan Gheorghiu, al cărui spirit artistic constituie esența și fundamentul activității sale profesionale.

După absolvirea Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, Mircea Lazăr a câștigat o bursa de studii la Universitatea din Ohio, S.U.A., unde, sub îndrumarea profesoarei Marjorie Bagley, a absolvit cursurile post-universitare.

În 2009, violonistul a fost acceptat în Academia Orchestrală „New World Symphony”, din Miami Beach, al cărei fondator și director este dirijorul filarmonicii din San Francisco, Michael Tilson Thomas.

În cursul carierei sale artistice a susținut numeroase recitaluri si concerte, atât în România, cât și în Statele Unite, acumulând o experiența muzicală deosebită în urma îndrumării și colaborării cu violoniști desăvârșiți, precum Gil Shaham, Midori Goto, Christian Tetzlaff, Leila Josefowicz, Alexandru Gavrilovici, Sherban Lupu, Jamie Laredo, Jennifer Koh.

Activitatea sa alături de „New World Symphony” s-a desfășurat atât din postura de membru al orchestrei cât și din cea de concertmaistru sau solist, având ocazia să cânte sub bagheta unor dirijori excepționali, printre care: Michael Tilson Thomas, Andris Nelsons, John Adams, Esa-Pekka Salonen, Riccardo Muti, Stéphane Denève, Osmo Vänskä.

Ducând mai departe pasiunea maestrului Ștefan Gheorghiu pentru un conținut spiritual profund în muzica clasică, violonistul Mircea Lazăr caută să investească într-o tradiție artistică îndreptată în primul rând către experiența interioară și conexiunea umană pe care interpretul și ascultătorul o pot atinge prin intermediul muzicii clasice la cel mai înalt nivel.

 

ANTON NICULESCU

S-a născut la Bucureşti într-o familie de muzicieni. Cu tatăl său, prim violoncelist al Orchestrei Radio din Bucureşti, a început studiul violoncelului; cu mama sa, pianistă, a avut prima apariţie în public într-un recital la vârsta de 12 ani, la Sala Mică a Palatului din Bucureşti, iar doi ani mai târziu a apărut ca solist în compania Orchestrei simfonice a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, cu concertul de E. Lalo.

După absolvirea cu nota 10 a Conservatorului de Muzică din Bucureşti, la clasa profesorului George Iarosevici, se perfecţionează cu Radu Aldulescu, Antonio Janigro şi Daniil Şafran. Palmaresul său competiţional numără importante premii obţinute la concursurile de specialitate (Concursul Internaţional de la Trapani – Italia).

Puternic motivat de succesele obținute, începe o intensă activitate concertistică şi în paralel  ocupă posturi de mare prestigiu ca cele de prim-violoncelist al Teatrului „Scala” din Milano şi la „Teatro Comunale” din Florenţa sub conducerea lui Riccardo Muti cu care am rămas în relații apropiate.

Datorită talentului său de excepţie, sensibilităţii, muzicalităţii, tehnicii briliante şi seriozităţii sale, numele lui Anton Niculescu se impune tot mai mult în viaţa muzicală, astfel că este invitat pe scene de mare renume din Europa, Asia, America de Sud, America de Nord şi Africa, susţinând turnee de concerte şi recitaluri în peste treizeci și două de țări.

Timp de zece ani a fost directorul artistic al Festivalului Internaţional „Meersburger Winter” din Germania, iar în ultimii 3 ani, din 2017 directorul general al Filarmonicii Brașov.

Face parte din renumite formaţii camerale: „Zürcher Streichtrio”, „Ansamblul Oistrach” şi „Trio di Vienna”; are ca parteneri pe pianiştii Bruno Canino, Pavel Gililov, Milena Mollova, violoniștii Takashi Shimizu, Ilya Grubert, Mario Hossen, István Kosztándi, Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, violiștii Gerard Causse și Vladimir Mendelssohn, violonceliștii Alexander Rudin, Kiril Rodin, contrabasiștii Leon Bosch, Milton Masciadri și pe Cvartetul „Enescu” din Paris.

Face parte din juriile diferitelor concursuri internaţionale din întreaga lume: Concursul Internaţional „Johannes Brahms” din Austria, Concursul Internaţional „Shabit Inspiration” din Kazachstan, YBP Music Competition din Japonia.

Susţine cursuri de măiestrie în Italia, Coreea, China, Brazilia, Austria, Germania, Japonia, SUA, România.

Din 1997, este Membru de Onoare al Academiei Filarmonice din Bolonia (Italia), academie fondată în anul 1666 al cărui membru a fost şi W. A. Mozart.

A realizat înregistrări radio, TV şi CD-uri.

Din 2011 până în anul 2017, a organizat Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră „Marile Serate Muzicale”, la Centrul Cultural Reduta din Brașov și la Ateneul Român din București.

Din 1996 până în 2016, a ocupat funcția de solist concertist al Filarmonicii Brașov, concertând în mod constant în stagiunile de concerte ale Orchestrei simfonice, bucurându-se de fiecare dată de aprecierea publicului meloman şi a criticilor de specialitate.

Repertoriul său cuprinde aproape toată bibliografia violoncelistică, interpretând adesea prime audiţii în țară și străinătate ale unor concerte importante pentru violoncel (concertele de Fr. Gulda, D. Șostakovici – Concertul nr. 1 şi nr. 2, D. Kabalevski, S. Prokofiev – Simfonia concertantă, A. Haciaturian, Schubert – Cassado s.a.).

Mari personalităţi din lumea muzicii şi-au exprimat admiraţia şi preţuirea faţă de arta interpretativă al lui Anton Niculescu:

Riccardo Muti: „(…) profesionalism şi muzicalitate impresionantă.”

Mstislav Rostropovici: „(…) violoncelist de excepţie, cu o tehnică desăvârşită şi profundă sensibilitate.”

Daniil Safran: „(…) am avut ocazia să-l ascult de mai multe ori pe Anton Niculescu, muzicalitatea sa naturală, deplina stăpânire a tehnicii fac posibilă caracterizarea sa ca solist de mare valoare.”

Zubin Mehta „(…) este un solist de mare valoare din toate punctele de vedere; stăpâneşte cudezinvoltură instrumentul, motiv pentru care câştigă imediat simpatia publicului atunci când cântă.”

Carlo Maria Giulini: „(…) toată admiraţia pentru arta sa şi cele mai sincere urări pentru cariera sa.”

Eugen Jochum: „(…) este un artist plin de sensibilitate, profesionalism şi siguranţă tehnică.”

Radu Aldulescu: „(…) într-adevăr, un violoncelist minunat, un mare muzician cu o tehnică.”

 

ANDREI LICAREŢ

Apariţiile tânărului pianist Andrei Licareţ în sălile de concert din România şi din străinătate l-au făcut cunoscut şi l-au impus ca un reprezentant de valoare al generaţiei sale de la debutul său, ce a avut loc în 7 noiembrie 1993, cu orchestra „Jeunesses Musicales”, când a interpretat Concertul în do major pentru pian şi orchestră KV 246 de W. A. Mozart.

Vădind certe aptitudini muzicale, la vârsta de cinci ani Andrei Licareţ a început studiul pianului sub îndrumarea tatălui său, binecunoscutul pianist şi organist Nicolae Licareţ. De la vârsta şcolară, instrucţia sa muzicală a parcurs etapele fireşti şi a fost încredinţată unor renumiţi profesori: Gabriela Enăşescu la Liceul de muzică „George Enescu”, Viniciu Moroianu, Dana Borşan şi Dan Dediu (compoziţie) la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Jacques Rouvier la Conservatoarele din Paris şi Berlin, Dmitri Bashkirov la Salzburg, Leon Fleisher la „Peabody Conservatory” din Baltimore.

Pentru Andrei Licareţ, o parte importantă a instrucţiei sale muzicale a constituit-o şi participarea la concursurile naţionale şi internaţionale de interpretare pianistică şi câştigarea unor premii importante: Premiul I la Concursul Internaţional „Jeunesses Musicales”, Premiul I la Concursul de pian „Yamaha”, Marele Premiu la Concursul Internaţional „Lorry Wallfisch”, Premiul I la Concursul „Mihail Jora”, Premiul al II-lea al Concursului de pian din cadrul Cursurilor internaţionale „Tel-Hai” din Israel, Premiul al II-lea la Concursul din Shreveport, Louisiana.

Andrei Licareţ a acumulat un repertoriu bogat pe care a reuşit să-l interpreteze pe parcursul numeroaselor recitaluri şi concerte cu diferite orchestre din ţară şi din străinătate sub bagheta dirijorilor Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Jin Wang, Arnold Ostman, Arie Vardi, Florentin Mihăescu, Justus Frantz ş.a. Astfel afost apreciat de melomanii şi criticii de specialitate din importante centre muzicale din Europa: Roma, Dublin, Ohrid, Santander, Alicante, Praga, Berlin, Istanbul, Enghien, Paris, VendOme, Salonic, St. Gallen, Chişinău, Rishon Le Zyion, Wuerzburg, Mannheim, Varşovia, Bruxelles, Copenhaga, Luebeck, Bad Kissingen, Lucca, Cagliari; din America: New York, Washington, New Jersey, Boston, Houston, Pella, Northampton, Mexic.

Până în prezent, pianistul Andrei Licareţ a făcut înregistrări pentru fonoteca Radio România şi pentru cea a Televiziunii Române.

Andrei Licareţ este membru al Fundaţiei Naţionale „Henri Coandă” pentru Sprijinirea Tinerilor Supradotaţi.

De curând, Andrei Licareţ a purtat numele ţării pe unele dintre cele mai însemnate scene ale lumii, respectiv „Carnegie Hall” din New York şi la sala mică a Orchestrei Filarmonicii din Moscova, încununat de ovaţiile spectatorilor.

Referințe critice:

„ (…) pianistul Andrei Licareţ, un muzician ce pătrunde adânc în substanţa artistică a opusului prezentat…” (Dumitru Avakian, „Enescu revine la Sinaia”, în „România literară”, nr. 34/2011)

„Andrei Licareţ a subliniat cu rafinament subtilităţile strecurate de compozitor în partiturile mişcărilor lucrării. După o sută zece ani de la consacrarea Concertului, măiestria nativă a tânărului solist ne-a re­povestit, prin magia transmisă claviaturii, dramatica traiectorie a firii umane între durere şi izbânda vieţii.” (Serghei Bucur, în „Informaţia Prahovei”, 19.10.2011)

„Şi au fost, cum te-ai aştepta, eseuri rapsodice dintre cele mai elegante, pline de armonii translucide şi imaginativ compuse. Licareţ le-a interpretat natural, poetic şi cu o extraordinară atenţie a detaliului, constituindu-se într-o privire tantalică ce te-a făcut să-ţi doreşti mai mult. (…) Le-a interpretat pe toate cu o tehnică amplă şi adesea un puternic sentiment liric.” (Stephen Brookes, The Washington Post, 13.10.2007)